Cabinete medicale organizate în structura persoanelor juridice de drept privat fără scop patrimonial

Organizațiile nonprofit, fundațiile și asociațiile cu activități medicale, asociațiile profesionale, cultele religioase și lăcașele de cult religios, legal constituite, pot înființa și organiza în structura lor, pe baza hotărârii organelor de conducere, cabinete medicale furnizoare de servicii medicale în regim ambulatoriu.

Procedura înființării unui cabinet medical organizat în structura persoanelor juridice de drept privat fără scop patrimonial

  1. Hotărârea Organului de conducere, conform statutului, privind înființarea unuia sau mai multor cabinete medicale
  2. Prezentarea la Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB), în scopul întocmirii dosarului, cu următoarele documente:
    1. Dovada de deținere a spațiului (comodat, act de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, donație etc.), la care se vor anexa:
      1. Schița spațiului (cu numerotarea camerelor componente) -- copie
      2. Distribuția specialităților pe camere -- original semnat de către conducere
    2. Dacă spațiul respectiv se află într-o locație unde locuiesc sau își desfășoară activitatea alte persoane fizice sau juridice, este necesar acordul scris al colocatarilor (acordul scris al Asociației de locatari, al Conducerii întreprinderii etc.) -- copie
    3. Certificatul de înregistrare în registrul persoanelor juridice, ori hotărârea judecătorească de înființare sau actul de acordare a personalității juridice -- copie
    4. Actul constitutiv al societății -- copie
    5. Hotărârea statutară a organului de conducere, privind înființarea unuia sau mai multor cabinete medicale -- 2 copii
    6. Declarația prin care Organul de conducere se obligă să respecte independența profesională a medicilor angajați
    7. Regulamentul de organizare și funcționare prin care să se ateste independența profesională și dreptul de decizie al personalului medical
    8. Fisele de atribuție ale posturilor prin care să se respecte competența profesională a fiecărei specialități, ori competența medicală și condiția prevazută la punctul anterior
    9. Programul de lucru al cabinetelor medicale, aprobat de conducerea unității
    10. Diploma de medic a administratorului societății sau diplomele celor 1/3 din membrii Consiliului de Administrație (conform prevederilor Statutului) -- copii
    11. Taxa de avizare: echivalentul în lei a 25 Euro (pentru fiecare specialitate - în cazul în care există mai multe specialități), plătibil în lei, la cursul zilei, la casieria CMMB (conform Dispoziției de încasare emisă de Departamentul Avizări-Acreditări la depunerea dosarului) + copie după chitanță
    12. Cerere tip completată de către reprezentantul legal al unității (modelul se găsește la CMMB).

    Nu se primesc dosare incomplete.

    După depunerea actelor, CMMB vă va contacta pentru stabilirea de comun acord cu inspectorul delegat a datei pentru efectuarea inspecției. La această inspecție se verifică existența dotării minime, a numărului de cabinete și a repartiției acestora pe camere, conform schiței anexate.

    În termen de maxim 30 de zile lucrătoare (respectiv în termen de 5 zile lucrătoare - pentru avizele efectuate cu taxă de urgență), CMMB vă va anunța definitivarea certificatul de Avizare a Înregistrării Cabinetului din structura organizației în Registrul unic al cabinetelor medicale, din acel moment documentul respectiv putând fi ridicat de la sediu pentru a fi depus împreună cu celelalte acte solicitate de către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

**fixme: 'cerere tip' - care este, trebuie facuta pagina/formular si pus link?