CMMB susține poziția SNMF

2016.07.14, Anunț

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) salută decizia Senatului Societății Naționale de Medicină de Familie (SNMF) de a recomanda membrilor săi semnarea Contractului Cadru pentru 2016. CMMB apreciază sacrificiile personale pe care le fac medicii de familie pentru a menține în funcțiune rețeaua de medicină primară, în ciuda unei finanțări precare și a unei birocrații sufocante.

Ca for profesional care îi reprezintă pe toți cei 14.000 de medici din București, Colegiul Medicilor din Municipiul București susține solicitările SNMF privind:

  • reducerea birocraţiei
  • clarificarea bazei legale şi profesionale pentru conceptele de protocol terapeutic, protocol de prescriere, scrisoarea medicală
  • armonizarea finanţării între segmentele sistemului medical, pentru “creşterea echilibrată a finanţării”, şi în cazul medicinei de familie, dar și a ambulatoriilor și spitalelor
  • îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru eliminarea unor disfuncţionalităţi care au dus la imputări pentru activităţi nemedicale, care dăunează pacienţilor, îngrădind accesul pacienţilor la servicii şi medicamente

Colegiul Medicilor din Municipiul București va monitoriza modul în care aceste probleme vor fi rezolvate și își propune să tragă semnale de alarmă în cazul în care se constată derapaje sau noi probleme.

Colegiul Mediclor din Municipiul București este organizația profesională care apără demnitatea și promovează drepturile și interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea și independența profesională a medicului în exercitarea profesiei.

Biroul Executiv al CMMB