Nevaccinarea impotriva gripei expune persoanele din grupele vulnerabile unui risc crescut de complicatii grave

2016.10.28, Anunț

Nevaccinarea impotriva gripei expune persoanele din grupele vulnerabile unui risc crescut de complicatii grave
99.06% dintre decesele confirmate cu virus gripal, in 2015 in Romania, au fost inregistrate la persoane nevaccinate

Gripa sezoniera reprezinta o problema acuta de sanatate publica, ce poate afecta grav persoanele din categoriile vulnerabile (bolnavii cronici, femeile insarcinate, persoanele peste 65 de ani si personalul medical) si poate conduce, in cazuri foarte severe, chiar la deces, avertizeaza Organizatia Mondiala a Sanatatii. La nivel global, gripa afecteaza anual intre 5 si 10% dintre adulti si 20-30% dintre copii. In fiecare an, exista intre 3 si 5 milioane de imbolnaviri severe de gripa, iar ingrijorator este ca numarul anual al deceselor poate ajunge pana la 10% din aceste cazuri, variind intre 250.000 si 500.000.

La nivel european, in jur de 40.000 de persoane din tarile Uniunii Europene mor anual din cauza gripei sezoniere, arata datele Centrului European de Prevenire si Control al Bolilor. Dintre acestea, aproximativ 90% sunt persoane cu varsta de peste 65 de ani, in special cele cu o stare precara de sanatate.

In Romania, in sezonul 2015-2016, dintre cei care s-au imbolnavit de gripa, mai mult de jumatate - 55.5% au avut nevoie de spitalizare, arata un raport al Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Din cazurile care au necesitat internare, cele mai multe au fost inregistrate in randul persoanelor peste 65 de ani bolnave de gripa - 69.6% dintre acestea au fost spitalizate.

Tot in sezonul 2015-2016, in tara noastra au avut loc 107 decese confirmate cu virus gripal, de 2.7 ori mai multe fata de sezonul precedent, in contextul in care rata vaccinarii antigripale, in populatia generala a fost de 3.2%. De altfel, din cele 107 cazuri de deces confirmate cu gripa, 106 nu fusesera vaccinate impotriva gripei, mai arata datele CNSCBT.

Vaccinarea antigripala este cea mai buna metoda de protejare impotriva gripei si a complicatiilor pe care le poate cauza, atrage atentia Organizatia Mondiala a Sanatatii.

De aceea, administrarea vaccinului impotriva virusului gripal, inaintea fiecarui sezon, este recomandata mai ales persoanelor celor mai expuse imbolnavirii:

  • Bolnavii cronici (cei cu boli cardiovasculare, pulmonare, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm, obezitate morbida, infectii cu virusul HIV);
  • Femeile insarcinate (in orice stadiu al sarcinii);
  • Persoanele cu varsta de peste 65 de ani;
  • Personalul medical;

Persoanele cu probleme medicale cronice sunt mult mai vulnerabile in contact cu virusul gripal, fata de populatia adulta generala. In cazul in care contacteaza virusul gripal, acestia prezinta un risc crescut de a dezvolta complicatii grave, cum ar fi pneumonia, intrucat sistemul lor imunitar este deja slabit si au un risc mare de spitalizare, astfel ca Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda vaccinarea antigripala inaintea fiecarui sezon.

In cazul femeilor insarcinate, riscul de a imbolnavire de gripa, intr-o forma severa, creste dupa primul trimestru de sarcina. Sarcina determina anumite modificari temporare in sistemul imunitar, iar viitoarea mama este mai vulnerabila in fata bolii. Gripa poate sa provoace, in cazul femeilor insarcinate, chiar nastere prematura sau nasterea unui copil cu o greutate sub cea normala. Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda vaccinarea antigripala femeilor insarcinate, aceasta masura fiind sigura in toate etapele de sarcina.

Si persoanele cu varsta peste 65 de ani au un risc ridicat de contactare a gripei, de spitalizare si de aparitie a complicatiilor din cauza slabirii sistemului imunitar. Aproximativ 80-90% dintre cazurile de decese asociate gripei se produc in randul persoanelor din acesta categorie de varsta, avertizeaza Organizatia Mondiala a Sanatatii, care subliniaza rolul preventiv al vaccinarii anuale impotriva gripei.

Fie ca este vorba despre medici, asistenti medicali sau infirmiere, personalul care lucreaza in spitale, clinici, cabinete medicale este mult mai expus infectiilor gripale, in comparatie cu populatia generala, avand in vedere ca intra in contact cu pacienti sau colegi de la care pot contacta sau carora le pot transmite boala. Din acest motiv, vaccinarea profesionistilor din sectorul medical este indicata in fiecare an, fiind o masura de protejare nu doar a sanatatii proprii, ci si a pacientilor, care sunt mai vulnerabili in fata gripei, atrage atentia Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Organizatia Mondiala a Sanatatii demareaza, anual, Campania de informare, comunicare si de crestere a nivelului de constientizare a pericolelor implicate de gripa, cu accentul pe anumite categorii vulnerabile ale populatiei si pe importanta administrarii vaccinului antigripal, in sezonul rece.

Anul acesta, Campania, ajunsa la cea de-a IV-a editie, se implementeaza in 19 tari europene. Alaturi de Albania, Croatia, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Serbia, Bulgaria, Republica Ceha, Georgia, Ungaria, Muntenegru, Republica Moldova, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Turcia si Ucraina, si Romania este inclusa in campanie. Evenimentul implica o serie de actiuni axate pe informarea profesionistilor din sfera medicala, dar si a populatiei generale, cu privire la necesitatea vaccinarii de sezon - o masura esentiala in prevenirea gripei si a potentialelor sale complicatii.

Organizator: Organizatia Mondiala a Sanatatii - Biroul pentru Romania
Campania de Informare privind Gripa se deruleaza sub egida Ministerului Sanatatii

Parteneri: Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Bucuresti, Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, Societatea Nationala de Medicina Familiei, Societatea Romana de Microbiologie, Asociatia Romana pentru Educatie in Diabet, Societatea Romana de Pneumologie, Societatea Nationala de Oncologie Medicala din Romania, Asociatia Pro Imunizare, Asociatia Mame pentru Mame

Parteneri media: Pro FM, SanatateaTV.ro, Senso TV, Speranta TV, Mesagerul de Sibiu, Tion, Timisoara Express, Ziarul de Iasi, Ziua de Vest, ComunicateMedicale.ro, Doctorquinn.ro, GhidCabinet.ro, Gandeste-pozitiv.ro, Sanatatea Buzoiana, Saptamana Medicala